Într-o evaluare fără menajamente, un diplomat și fost ministru de externe aduce în prim-plan controversele legate de rolul lui Ion Iliescu în istoria recentă a României. Potrivit acestuia, libertatea și democrația nu i se datorează fostului președinte, ci au fost obținute în ciuda eforturilor sale de a menține vechiul sistem.

În urma unei analize aprofundate, se remarcă faptul că Iliescu a acționat ca un veritabil salvator al structurilor comuniste, profitând de prăbușirea regimurilor est-europene pentru a-și consolida poziția. Spre deosebire de alte state din blocul estic, România a cunoscut o tranziție îndelungată și tensionată, marcată de evenimente violente și de o perpetuare a mentalității autoritare.

Popularitatea de care s-a bucurat în anii ’90 este explicată prin monopolul informațional de care a beneficiat și prin contextul social al vremii. O societate epuizată de ani de austeritate și lipsuri a fost expusă unui discurs care promitea stabilitate și o ruptură aparentă de trecut, deși, în realitate, vechile structuri au rămas largely intacte.

Din punct de vedere internațional, România a semnat acorduri care i-au limitat inițial autonomia strategică, dar ulterior a început să se alinieze treptat cu valorile euro-atlantice, mai ales odată cu presiunea integrării în NATO și Uniunea Europeană.

Moștenirea lui Iliescu rămâne subiect de dezbatere în spațiul public. Unii îl percep ca pe un lider necesar în vremuri tulburi, în timp ce alții îi atribuie responsabilitatea pentru întârzieri în democratizare și pentru trauma colectivă generată de violența anilor ’90.

În încheiere, se remarcă importanța unei evaluări istorice obiective, bazate pe documente și pe deschiderea integrală a arhivelor. Doar prin înțelegerea trecutului se poate construi un viitor liber și prosper, departe de umbrele autoritarismului.