Reforma administrativă, sub semnul întrebării. Olguța Vasilescu atrage atenția asupra unor lacune în proiectul guvernamental

Fara Tacere By Fara Tacere septembrie 5, 2025

Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a făcut publice o serie de observații legate de propunerile privind restructurarea administrației publice locale. Într-o analisă detaliată, ea susține că Partidul Social Democrat nu se opune reformei, dar solicită o abordare mai temeinică și mai bine pregătită.

Potrivit acestora, guvernul a propus inițial o reducere cu 25% a posturilor, dar ulterior a revenit cu o cerere de 45%, fără a prezenta calcule clare și argumente solide. S-a menționat că, în unele cazuri, simulările oficiale au condus la rezultate contradictorii: două comune cu un număr asemănător de locuitori au primit indicații diferite – una ar fi trebuit să reducă 6 posturi, iar alta să angajeze încă un salariat.

Vasilescu a punctat mai multe aspecte problematice. Printre acestea se numără:
– Necesitatea unei organigrame realiste, care să țină cont de nevoile reale ale fiecărei primării, mai ales în cazul celor mici, unde personalul este deja limitat.
– Clarificarea statutului anumitor posturi, precum cele legate de salubritate sau spații verzi, care nu pot fi tratate la fel ca funcțiile strict administrative.
– Importanța asigurării unui cadru legal coerent, pentru a evita contestările în justiție și revenirea la situația inițială, cu despăgubiri plătite de bugetul public.
– Includerea în reformă a tuturor instituțiilor subordonate primăriilor, nu doar a unor departamente alese.

„Nu putem acționa pripit și neprofesionist, atunci când vorbim de funcționalitatea administrației și de soarta oamenilor. Este esențial să măsurăm de zece ori înainte de a tăia o dată”, a declarat Vasilescu.

Tensiunile din coaliția de guvernare au crescut în ultima perioadă, iar discuțiile pe această temă continuă.